în luminişul Poieniţa din inima codrului, iepuraşul Milli şi vulpiţa Vanilli se joacă de'a prinselea. Este doar un joc, dar vulpea tinde deseori să'l ia în serios şi'i mai provoacă lui Milli mici vânătăi şi contuzii. Milli nu pare să fie deranjat de asta. Ţup-ţup de colo-colo, haţ-haţ ici şi colo şi tot aşa în fiecare zi, de dimineaţă până seara.
Restul faunei forestiere priveşte relaţia dintre cei doi cu suspiciune. Părerile şi opiniile animalelor în legătură cu asta au fost chiar făcute publice la avizierul din poieniţa Luminiş:
Ursul: "Nişte copii fară minte."
Lupul: "Îmi aduce aminte de tinereţe... Am avut şi eu un bun prieten iepuraş."
Bufniţa: "Bu hu bu-hu-hu."
Mistreţul: "Ar trebui interzisă joaca între specii... e dizgraţios, murdar."
Însă Milli şi Vanilli nu acordă atenţie jocurilor politice şi continuă să se ţup-ţup-haţ-pac prin luminiş cât e ziulica de lungă. Milli fericit pentru că are lângă el un prieten mai puternic, care'l poate apăra la nevoie, iar Vanilli nu'şi mai încape'n piele pentru că are cu cine să'şi antreneze tehnicile de prădător.
Dar, cu infantila lor lipsă de răbdare, cei doi trec nepăsători peste intrigă şi desfăşurarea acţiunii, direct la deznodământ. Deodata temperatura scăzu de la idealul constant de poveste, 32 de grade Celsius, la -10 grade Celsius. Milli, în naivitatea sa, nu stătu prea mult pe gânduri şi năpârli la hăinuţa albă de camuflaj. Vanilli însă avea o personalitate mai întrebătoare şi'şi dădu imediat seama în ce situaţie se aflau. "O eră glaciară... acum în august?" se întrebă ea în timp ce'l lua pe Milli de ceafă pentru a alerga la vizuină. Luară cel mai scurt drum, pe cărarea Potecuţa şi cotiră la stânga spre inima pădurii, moment în care, în faţa lor se deschise brusc o falie de 15 m. Vulpiţa încercă să frâneze recurgând la binecunoscuta scoatere a gheruţelor de sub pernuţe. Pojghiţa de gheaţă proaspătă însă, o făcu să piardă controlul şi totodată iepuraşul, care fu proiectat în gol în momentul în care gheruţele lui Vanilli se proptiră într'un petec de pământ neaşteptat. "Inerţia asta.. cine are nevoie de ea?" cugetă vilpiţa în timp ce, cu lacrimi în ochi, cerceta marginea prăpastiei.
- Milli, Milli!!! striga ea cu vocea stinsă... Milli, Milli!... "O altă separare a continentelor... ce şanse'ar fi?.."
- Aicia! se auzi Milli... Aicia!!
Vulpiţa fugi şi'l prinse de lăbuţa care tocmai alunecase de pe rădăcina de arţar. "Oare de ce zice mereu aicia în loc de aici?"
- Să nu mă laşi să cad.. să nu mă laşi, zice Milli cu o voce în care se dibuia şi o urmă de resemnare.
- N'o să te las, Milli.. n'o să te las!
- Nu mă lăsa....
- N'o să te las... "Dar hei... lăbuţele noastre nu sunt concepute pentru astfel de situaţii. Iartă'mă Doamne!!!"
Restul faunei forestiere priveşte relaţia dintre cei doi cu suspiciune. Părerile şi opiniile animalelor în legătură cu asta au fost chiar făcute publice la avizierul din poieniţa Luminiş:
Ursul: "Nişte copii fară minte."
Lupul: "Îmi aduce aminte de tinereţe... Am avut şi eu un bun prieten iepuraş."
Bufniţa: "Bu hu bu-hu-hu."
Mistreţul: "Ar trebui interzisă joaca între specii... e dizgraţios, murdar."
Însă Milli şi Vanilli nu acordă atenţie jocurilor politice şi continuă să se ţup-ţup-haţ-pac prin luminiş cât e ziulica de lungă. Milli fericit pentru că are lângă el un prieten mai puternic, care'l poate apăra la nevoie, iar Vanilli nu'şi mai încape'n piele pentru că are cu cine să'şi antreneze tehnicile de prădător.
Dar, cu infantila lor lipsă de răbdare, cei doi trec nepăsători peste intrigă şi desfăşurarea acţiunii, direct la deznodământ. Deodata temperatura scăzu de la idealul constant de poveste, 32 de grade Celsius, la -10 grade Celsius. Milli, în naivitatea sa, nu stătu prea mult pe gânduri şi năpârli la hăinuţa albă de camuflaj. Vanilli însă avea o personalitate mai întrebătoare şi'şi dădu imediat seama în ce situaţie se aflau. "O eră glaciară... acum în august?" se întrebă ea în timp ce'l lua pe Milli de ceafă pentru a alerga la vizuină. Luară cel mai scurt drum, pe cărarea Potecuţa şi cotiră la stânga spre inima pădurii, moment în care, în faţa lor se deschise brusc o falie de 15 m. Vulpiţa încercă să frâneze recurgând la binecunoscuta scoatere a gheruţelor de sub pernuţe. Pojghiţa de gheaţă proaspătă însă, o făcu să piardă controlul şi totodată iepuraşul, care fu proiectat în gol în momentul în care gheruţele lui Vanilli se proptiră într'un petec de pământ neaşteptat. "Inerţia asta.. cine are nevoie de ea?" cugetă vilpiţa în timp ce, cu lacrimi în ochi, cerceta marginea prăpastiei.
- Milli, Milli!!! striga ea cu vocea stinsă... Milli, Milli!... "O altă separare a continentelor... ce şanse'ar fi?.."
- Aicia! se auzi Milli... Aicia!!
Vulpiţa fugi şi'l prinse de lăbuţa care tocmai alunecase de pe rădăcina de arţar. "Oare de ce zice mereu aicia în loc de aici?"
- Să nu mă laşi să cad.. să nu mă laşi, zice Milli cu o voce în care se dibuia şi o urmă de resemnare.
- N'o să te las, Milli.. n'o să te las!
- Nu mă lăsa....
- N'o să te las... "Dar hei... lăbuţele noastre nu sunt concepute pentru astfel de situaţii. Iartă'mă Doamne!!!"
- Text de Vlad Muşat -
2006
Un comentariu:
nu m-am gandit pana acum asa la africa si la europa..ce tare.
Trimiteți un comentariu